ATİLLA CAN - TURCİA

Stimate Domnule Atilla Can,

Este o deosebită onoare să vă avem invitat pentru această primă ediție a Festivalului Lalelelor din Transilvania.

• …. Pentru început, ca artist și pictor Ebru, ne-ar face o deosebită plăcere să ne povestiți ce înseamnă pictura Ebru ca artă și simbolul lalelei ca leit motiv în cultura și arta turcă…

Stimată Doamnă, este o mare bucurie pentru mine să fiu invitat ca primul artist turc ce deschide seria Transylvanian Tulips Fest.  Pentru mine este o mare plăcere și îmi oferă o mare satisfacție să reprezint Turcia la acest festival organizat într-unul din cele mai frumoase orașe ale lumii, cu atât mai mult prin prisma faptului  că se organizează un festival dedicat florii față de care mă simt legat cu o deosebită pasiune.
Cât despre pictura Ebru … este singura artă care se realizează pe apă și se obține prin imprimare pe material direct de pe suprafața apei. În același timp, comparativ cu alte ramuri ale artei, pictura Ebru este o ramură unică care creează omului un impact interior înalt și  efecte benefice considerabile. În realizarea picturii folosim mai întâi o bază de apă a cărui conținut a fost prelucrat prin creșterea consistenței sale, asupra cărei suprafață presurăm stropi de vopsea din oxit sau pigmenți și căutăm să realizăm un fond marmorat cu pensule din cozi de trandafiri cu cap din păr de coadă de cal. Mai apoi, se trece la realizarea formelor prin picurarea culorilor luate pe vârful acelor speciale, culori ce au fost diluate în prealabil cu multă grijă cu o substanță obținută din fiere de vită.  După curățarea și ștergerea acelor, prin atingerea ușoară a culorilor care plutesc deasupra apei, realizăm diverse figuri decorative prin întinderea vopselei în ce parte se dorește. După ce obținem desenul dorit, acoperim ușor suprafața de apă cu o planșă de hârtie ușor absorbantă, așteptând câteva secunde ca imaginea să se imprime pe planșă. Vom prinde planșa de capete și vom încerca să o scoatem din tăvița cu apă, trăgând-o finuț peste bordura tăviței (pentru a se elimina surplusul de apă). Și uite așa, prin folosirea acestei metode, denumim pictură Ebru arta de împodobire a hârtiei. Chiar dacă în cele mai vechi timpuri pictura Ebru s-a răspândit ca artă prin împodobirea coperților de carte manuscrisă, în zilele noastre continuă să se diversifice și să se răspândească în toate colțurile lumii ca un produs artistic decorativ.

Originea acestei arte nu este pe deplin cunoscută. Cu toate acestea, se crede că pictura Ebru s-a realizat în regiunea Buharei din Türkistan, ca mai apoi să fie răspândită pe ruta Drumului Mătăsii până în Persia și mai apoi în Anatolia. Pictura Ebru, ajunsă pe calea Drumului Mătăsii în Anatolia, mai apoi în capitala artei Istanbul, avea să se răspândească de aici și în alte părți prin intermediul navelor comerciale ale negustorilor.

Pentru noi, pe cât este pictura Ebru de prețioasă, pe atât de prețioasă este și laleaua ca floare. Pentru că originea picturii Ebru, dar și a lalelei este în Asia Centrală. Lalea a fost mereu o floare foarte apreciată în cultura, arta și viața cotidiană turcească. Poate că una din cele mai importante motive al valorii florii este dat de simbolismul scrierii cu caractere arabe a cuvintelor Lalea (Lale) și Dumnezeu (Allah), cuvinte ce sunt compuse din aceleași litere. Prin sistemul (esoteric) Ebced, matematic, fiecare literă primește un corespondent numeric. Ori însumarea literelor  cuvintelor Lâle și Allah dă același număr, 66. Ca urmare, întrucât laleaua simbolizează divinitatea, este considerată o floare sacră.

Folosirea leit-motivului lalelei în pictura Ebru nu are o tradiție foarte veche. Dar dacă ne raportăm la folosirea leit-motivului în cultura turcă în cadrul altor tipuri de arte, utilizarea figurii are o vechime de aproape opt secole. Laleaua a fost o floare foarte prețioasă pentru turcii selciukizi și otomani. A beneficiat de un interes aparte deoarece din rațiuni estetice era considerată o floare frumoasă, iar din rațiuni de credință, era o floare sacră. Laleaua nu a rămas doar o floare ce se cultiva în grădinile otomane și ce simboliza frumusețea, bogăția și prosperitatea, ci în același timp leit-motivul pătrunde în artă împodobind obiecte sculptate de lemn, piese de ceramică pictată…. Laleaua și-a adjucat locul binemeritat și în literatura turcă, devenind o floare de preț ce împodobește cu eleganță versurile așternute de vreun poet sau piesele de miniatură ale vreunui artist. Țesăturile elegante ale epocii otomane erau decorate cu modele uimitoare de lalea. Nici pictorii nu au rămas indiferenți la frumusețea lalelei și au folosit-o ca sursă de inspirație pentru nenumărate lucrări. Dragostea pentru lalea în cultura turcească este atât de mare încât societatea și-a dorit să aibă această floare prin leit-motivul său pretutindeni alături, atât în timpul vieții, cât și în timpul morții. Așa se face că întâlnim lalele gravate pe pietrele seculare de mormânt sau pe majoritatea pietrelor funerare de astăzi, în multe moschei și mausolee ori kâbristane. La noi, această floare era atât de îndrăgită încât părinții le puneau fetelor numele de Lale (lalea), ca să fie grațioase și să aibă o viață frumoasă ca și laleaua. Pe scurt, pot spune că lalea a intrat atât de adânc în cultura, arta și viața cotidiană turcească, încât s-a impus în fiecare domeniu, din momentul nașterii până la moartea omului.

• Ce înseamnă pictura Ebru  de la simplul act de reprezentare artistică până la simbol al patrimoniului UNESCO în ochii artistului și omului Atilla Can? Din câte cunosc, d-voastră vă aparține ideea de a include pictura Ebru în lista UNESCO. Vă rog să ne povestiți despre sentimentul pe care îl încercați ca urmare a acestei frumoase reușite și câteva rezultate concrete obținute de pe urma strategiilor culturale....

Pictura Ebru a dăinuit timp de secole ca o artă aparte, o artă practicată de un mediu restrâns de artiști, care s-a încăpățânat să reziste cu înverșunare până în zilele de astăzi în fața pericolului de dispariție. Și eu când am început să mă inițiez în pictura Ebru, am observat cu stupoare că sunt mulți turci și străini care nu au auzit de pictura Ebru.  Când am aflat că această artă, unică și neasemuită prin tehnicile sale de lucru, contribuie în mod benefic la nivelul psihicului uman, și mai ales că riscă să dispară în anii următori, am considerat că pictura Ebru trebuie să rămână și să se perpetueze pentru generațiile următoare, dar nu ca o artă monopolizată realizată doar de un număr restrâns de oameni, ci să se încadreze într-o categorie de artă universală și să fie practicată și cunoscută de cât mai mulți. Încercând deci să găsim o definiție picturii Ebru, ea înseamnă o artă universală care este realizată cu diferite tehnici total altele decât cele cu care suntem obișnuiți în mod normal, o artă de care beneficiază spiritului uman.

A fost pentru prima dată când, în Turcia sau pe mapamond, o artă a fost luată sub protecția UNESCO. Și da, aveți dreptate, a fost ideea mea să includ pictura Ebru pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO. Această aventură a început în 2009, o dată cu formularea și înaintarea primelor mele petiții către Națiunile Unite și Centrul UNESCO din Paris. În petițiile mele am scris despre necesitatea păstrării și transferării picturii Ebru către generațiile următoare, am subliniat faptul că este o artă realizată într-un stil foarte diferit, valoros și prețios, cu o istorie ce se pierde în negura timpurilor, având puțin 1000 de ani, punctând de fiecare dată importanța inestimabilă a luării sub protecție a picturii Ebru. Mai apoi m-am adresat instituțiilor oficiale din Turcia, le-am adus la cunoștință demersurile mele și au fost de acord să îmi susțină proiectul, răspunzând că ideea mea are o viziune sustenabilă. În continuare, dosarul Ebru a fost întocmit prin eforturi coordonate și, în anul 2014 la sediul UNESCO din Paris a fost analizată și cu o decizie istorică a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural imaterial mondial UNESCO.  Astfel, pictura Ebru a fost înscrisă în paginile Istoriei cu litere de aur. Sentimentul pe care l-am experimentat după acest succes istoric a fost un sentiment de mândrie și fericire pentru că pictura Ebru a reușit să devină o artă ce se va păstra generațiilor viitoare și i se va deschide calea de a fi o artă universală. Se spune că demersurile și eforturile mele au constituit o sursă de inspirație și pentru alte tipuri de artă ce se doreau introduse sub protecția Unesco. Este o mare bucurie pentru mine că am reușit să fiu un deschizător de drumuri și că strategiile mele servesc drept model și altora.

În cadrul proiectului meu de pictură Ebru pentru UNESCO am avut câteva strategii culturale. Cea mai importantă strategie a mea a fost să fac înțeles acest proiect oamenilor și artiștilor din diferite națiuni din întreaga lume și să îi includ în proiectul meu. Scopul unic al acestui proiect început a fost să sensibilizez societățile incluzând sute și mii de oameni în proiect. Am organizat paneluri și expoziții internaționale. Am organizat ateliere de pictură Ebru cu sute de oameni. În loc să fi promovat pictura Ebru doar la Istanbul și în Turcia, am ales să organizez evenimente în mai multe țări ale lumii, unde să prezint personal frumusețea acestei arte. Am facilitat posibilitatea contactului direct cu pictura Ebru, am permis oamenilor să se implice în această artă pe care au văzut-o pentru prima dată în viața lor, le-am facilitate oportunitatea de a picta. Prin realizarea acestor activități, am atras atenția mai multor posturi de televiziune și organelor de presă, și a difuzărilor prin surse social media din lume. Datorită acestor eforturi, oamenii se arătau tot mai interesați de pictura Ebru, străduindu-se să o cunoască. Iarăși, prin acest proiect UNESCO, mi-am împărtășit experiența artistică cu oameni din toate segmentele sociale. Am încercat să includ în proiect copiii, bătrânii, pacienții, pe cei aflați în căminele de bătrâni, pe cei copleșiți de viață, academicienii, artiștii din diferite ramuri ale artei și pe toți iubitorii de artă. Cea mai mare mișcare strategică a mea a fost să fac această artă frumoasă cu pasiune, să lucrez împreună cu  oamenii, să îi includ în activitățile realizate fără excludere și, de fapt, în ciuda diferențelor noastre de religie, limbă, rasă și culoare, i-am făcut pe toți să înțeleagă că suntem în cele din urmă oameni, că putem sta alături și să ne întâlnim într-un scop comun. Rezultatul concret al acțiunilor mele a fost că membrii unei comunități de artă foarte mari din lume se cunosc, se plac și leagă prietenii. Dacă ești cu adevărat prietenos cu o persoană de altă națiune, este ca și cum ai făcut toate lucrurile bune.

• Anul trecut ne-am putut bucura de prezența d-voastră la Cluj, și vă mulțumim din nou că ați dat curs invitației noastre. Aș dori să ne spuneți ce impresie v-a făcut orașul Cluj?

Stimată Doamnă, pot să mărturisesc cu toată sinceritatea că unul dintre cele mai frumoase orașe ce pot fi vizitate în lume este Cluj-Napoca / Kaloșvar (denumirea otomană). Este un oraș care mi-a atras atenția de cum l-am vizitat pentru întâia oară, un oraș ce fascinează și frapează prin arhitectura gotică, barocă și renascentistă. De asemenea, când am observat abundența de tineret de pe străzi, am înțeles pe loc că mă aflu într-un oraș centru universitar. Ca invitat, am vizitat clădirea istorică și interiorul secular al Universității Babeș-Bolyai, liftul clasic incredibil de frumos fiind desprins parcă dintr-o scenă de film.

Cu ruine care datează de cel puțin 700 de ani,  cu sculpturi care împodobesc orașul pretutindeni, cu o uimitoare grădină botanică, multe cafenele și străzi largi, este un oraș care trebuie vizitat de nenumărate ori. Este, de asemenea, un oraș ospitalier, tolerant și pașnic, deși este un oraș multicultural cu multe grupuri etnice ce conviețuiesc împreună. Festivalurile care sunt organizate profesional în fiecare an, oferă orașului imaginea unui loc plin de viață în care aglomerația de oameni este de nelipsit. Unul dintre cele mai impresionante locuri a fost turul nostru la Salina Turda. A fost un spațiu incredibil de plăcut. M-a impresionat când am văzut pentru prima oară mina, însă admirația mea ca artist a crescut când am văzut culorile și modelele de pe pereții din blocurile de sare ce prezintă modele similare cu cele din arta Ebru și Suminagashi. Salina Turda este foarte importantă pentru turismul de sănătate, dar  și pentru artă. Când am fost acolo, primul lucru la care m-am gândit a fost că aici este locul potrivit unde ar trebui să realizez o activitate artistică. Când voi realiza Suminagashi și Ebru, veți vedea asemănarea izbitoare cu modelele naturale din blocurile de sare din Salină. Într-o zi mi-ar plăcea să fiu din nou acolo și să fac un eveniment de artă. Unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult a fost faptul că orașul Cluj-Napoca este orașul în care s-a născut İbrahim Mütefferika. Această specificitate este suficientă pentru a crea o punte de legătură între cele două țări, un pod al sufletelor. Îmi doresc ca să mă mai întorc din nou să vizitez Kaloșvarul.

• Domnule Atilla Can, sunteți invitatul nostru la următorul eveniment și aștept cu nerăbdare să organizăm un Atelier Ebru și la Salina Turda. Ați participat la Festivalul Multiculturalității, mai mult decât ca spectator, ați fost participant în grupul de reprezentare al turcilor, ați purtat drapelul Turciei... Îmi amintesc de momentul în care am ajuns în fața domnului Primar, când trebuia să ne oprim pentru a ne prezenta grupul și a saluta reprezentanța oficială… Eram filmați din toate părțile… O amintire foarte frumoasă. .. Deși timpul ce se cuvine să îl avem pentru prezentare trecuse de mult, și vă tot atenționam că trebuie să pornim ca să poată intra următorul grup, dumneavoastră nu ați pornit pentru multe secunde…Desigur, am înțeles imediat că erați încercat de  sentimente de mândrie și de fericire. Cum ați descrie acel moment, dat fiind că d-voastră aveți la activ participări la zeci de festivaluri din toate colțurile lumii?

   Stimată Doamnă, așa cum ați spus, am participat și mi-am reprezentat țara la nenumărate festivaluri în mai multe țări ale lumii. Întors în țară, am povestit prietenilor și celor dragi că Festivalul Zilele Clujului este un festival de un profesionalism înalt, un festival extrem de emoționant care m-a făcut să mă simt foarte fericit. Mai multe țări care au participat la festival au avut posibilitatea să își reprezinte țara prin propria-i cultură. Participarea în număr mare a localnicilor și a ospețiilor veniți din afara granițelor țării la acest eveniment, aglomerația și forfota de la standuri, este mărturie a faptului că orașul Cluj-Napoca este un oraș al evenimentelor culturale. La sfârșitul festivalului, grupurile reprezentante ale țărilor au fost incredibil de frumoase în timpul paradei, înveșmântați în hainele tradiționale viu colorate ale culturii lor, purtându-și steagurile… Am fost foarte mândru și m-am emoționat enorm căci am avut posibilitatea să fac parte din această paradă, să îmi reprezint țara și să port drapelul uriaș al țării mele la eveniment… Inima îmi bătea atât de tare, dar nici măcar nu puteam să mi-o aud de ropotul de aplauze când treceam prin ploaia de confetti și ovațiile mulțimii de oameni. Este ușor să fii imaginea unei țări, însă mai important este să-i poți fii inima. Și se vede că atunci, eu mă aflam acolo pentru a-mi reprezenta țara și imaginea ei prin cultură. Însă, credeți-mă, în acel moment nu mă aflam la eveniment pentru a reprezenta imaginea țării ci eram chiar inima țării mele. O inimă care bătea cu mândrie pentru țara mea. Și uite că din cauza bătăilor asurzitoare ale inimii, de emoțiile puternice de care am fost încercat nu am putut nici să vă mai aud, nici să văd ploaia de confetti, dar nici să aud muzica ce răsuna acompaniind aplauzele mulțimii. În acea paradă eram în extaz, eram ca și cum aș fi fost în transă.

        

• Și acum să intrăm puțin și în domeniul inteligenței emoționale... Îmi aduc bine aminte că acest Festival al Multiculturalității, Parada, mi-a dat puțin de furcă în privința alegerii cazării d-voastră.  Deși totul era ocupat în zona 0, aveam de ales între o cazare la un hotel de 5 stele sau o destinație cu amprentă tradițională din zona metropolitană clujeană. Așa că am riscat și am pulsat pe o locație superbă din Sic.

Aș dori să știu cu ce impresii a rămas omul de cultură care promovează de o viață laleaua din patrimoniul turcesc, când a fost cazat într-o casă tradițională mobilat cu mobilier pictat cu motive de lalele, broderiile, porțile și lemnăria casei sculptate cu lalele?

Stimată Doamnă, ați ales foarte bine locul pentru cazare. Alegerea unui loc într-o așezare istorică în mijlocul naturii a fost o alegere foarte reușită. Desigur, ceea ce m-a surprins foarte tare a fost asemănarea mare cu o așezare tipic turcească prin reprezentarea omniprezentă a lalelei. Nu puteai să nu remarci casele din sat decorate cu structuri din lemn sculptat cu modele de lalea, perdelele realizate manual din interiorul caselor te transpuneau într-o atmosferă tradițională autentică. Am făcut mici excursii prin împrejurimi să cunoaștem mai bine zona și am încercat să aflăm mai multe despre stilul de viață și cultura locală. Deși este o așezare relativ de mici dimensiuni,  localitatea Sic a devenit un punct de atracție pentru turiști prin comportamentul cald și primitor al localnicilor și prin muzeul pe care îl are. A fost o imagine frumoasă șă vezi localnicii purtând clopuri de paie de un singur model sau păstrarea și perpetuarea în viața cotidiană a portului vestimentar tradițional femeiesc. Proprietarul punctului turistic  unde am fost găzduiți ne-a invitat într-o cameră specială pe care a creat-o în propria-i casă, o cameră pe care a transformat-o într-un mic muzeu. A decorat-o cu lucrușoarele și veșmintele rămase din străbuni. Faptul că fiecare piesă avea propria-i istorie, ne-a purtat într-o plăcută călătorie în trecut.

• Vreau să vă mulțumesc din nou că ați acceptat să fiți primul artist invitat al acestui festival. Vă mulțumim frumos și pentru picturile pe care le-ați dăruit pentru a fi oferite ca premii în cadrul atelierelor noastre. Este o frumoasă dovadă de prietenie și creează deja puntea intre culturi, exact ceea ce ne dorim prin acest proiect.

Oamenii care au asistat la realizarea picturii Ebru la festival și-au manifestat deschis admirația atât prin cuvinte, cât și prin gesturi expresive. Au stat ore în șir în picioare, au urmărit cu atenție subtilitățile acestei arte și au dorit să încerce să picteze și ei. Așa că i-am luat de mână și i-am ajutat să intre în contact cu pictura Ebru. Dar am înțeles că în timpul festivalului nu ne-am atins doar cu mâinile.. La finalul festivalului, când am auzit multe cuvinte cu încărcături expresive ale iubirii oamenilor, cum că doreau să ne revedem, că doreau să îi învăț și pe ei această artă, am înțeles că ne-am atins și inimile… Ca suvenir al artei noastre,mulți din cei care au dorit să își ia pictura realizată, au așteptat cu răbdare să se usuce și mi-au cerut ca să le-o semnez, ne-am îmbrățișat de rămas bun… toate acestea sunt semne clare ale unei prietenii adevărate. Chiar dacă nu vorbim aceeași limbă și nu aparținem aceleiași religii, înțelegem că inimile pe care le purtăm sunt aceleași. Iar când inimile sunt aceleași, punțile de legătură între culturi se stabilesc ușor.

• Însă povestea Festivalului Lalelelor din Transilvania este foarte frumoasă. La absolvirea cursului de pregătire aplicată de Diplomație culturală urmată la Academia de Diplomație Culturală din Istanbul (Institutul Cultural Yunus Emre) în anul 2019, fiecare trebuia să aplicăm cu un proiect de diplomă... mai bine spus unul personal și unul de grup. Proiectul meu personal a fost o idee mai veche la care visam de mai de mult timp, dar care a fost dezvoltat și finalizat cu această ocazie. Nici nu cred că puteam concepe un alt proiect mai potrivit, dat fiind că laleaua este un simbol atât de prezent în Transilvania. 

Stimată Doamnă,  încă păstrez viu în minte conversațiile pe care le-am avut în cadrul Academiei de Diplomație Culturală despre lalea și despre orașul Cluj. Însă tot ce mi-ați povestit atunci aveam să înțeleg mai bine când am ajuns la Cluj și am văzut cu ochii mei localitatea. Sper ca într-o zi visele d-voastră să prindă contur, iar proiectele propuse să se concretizeze.

• Proiectul clasei noastre Yedi Cihan, o clasă formată din 11 persoane, era construit tot pe organizarea unui Festival al Lalelelor, însă într-un alt format.  Atât d-voastră, domnule Atilla Can, cât și colega noastră dragă Reyhan ÇELİK, ați avut contribuții ideatice de excepție, de-a dreptul inovative.  Acele câteva luni petrecute în Istanbul au fost fantastice. Am avut norocul sa vad în persoană farmecul parcurilor si grădinilor pline cu lalele înflorite din Istanbul . În timp ce lucram la proiectele de diplomă, am vizitat cu doamna Reyhan Çelik o serie de geamii, muzee, palate, kâbristane, am analizat picturi, colecții vestimentare unicat și câte și mai câte. A fost ceva mirific, senzațional. Sper din suflet ca și proiectul clasei Yedi Cihan să prindă într-o zi contur, și toți colegii să ne întâlnim din nou să discutăm și să dezbatem noi planuri culturale în mirosul aromat al cafelei turcești, și a brizei ce învăluia terasa cafenelei noastre de pe Bosfor.

Stimată Doamnă, am fost fericiți să vă avem ca oaspete în capitala lalelelor și a artei, în Istanbul. Ne-am dori să vă întâmpinăm din nou în metropola unde lalelele cresc în abundență, să ne sorbim cafelele pe malul Bosforului și să povestim teme plăcute. Poate că o astfel de întâlnire ar facilita reîntâlnirea tuturor colegilor noștri „soli culturali” după terminarea pandemiei. Momentan ne confruntăm cu problema pandemiei de care trebuie să ne protejăm, astfel întâlnirea între oameni a devenit un risc de contaminare. Însă aștept acea zi în care visul d-voastră se va concretiza fizic și mi-aș dori să particip la propriu Festivalul Lalelelor din Cluj-Napoca. Cred acest lucru din tot sufletul. Sper că instituțiile noastre oficiale vor susține proiectul dvs. și organizarea festivalului lalelelor va deveni o tradiție și va continua pentru mulți ani de acum înainte ca  o veritabilă punte de legătură între cele două țări.
    

• Acum însă, în anul 2020, pandemia ne-a forțat să regândim formatul festivalului, și această întâmplare a făcut ca d-voastră să fiți primul artist invitat al evenimentului...  Și știți de ce?

Pentru că, în cadrul proiectului, ați susținut de atâtea ori ideea proprietăților paliative avute de pictura Ebru asupra oamenilor bolnavi. Atunci nu ne-am gândit că vom ajunge ca toți să fim „bolnavi”...  Deși în timpul Stării de Urgență oamenii nu puteau ieși pe străzi, totuși, în scurtele ieșiri pentru cumpărături puteau fi surprinși cum admirau cu mare plăcere  frumusețea delicatelor lalele din rondouri.  Căci în acest an orașul Cluj a fost un adevărat paradis al lalelelor. Acum avem nevoie de puterile tămăduitoare ale artei .... și de ce să nu începem cu frumoasele lalele conturate prin pictura Ebru? Să construim din lalele un minunat pod al prieteniei și al multiculturalității între toți iubitorii de lalele din colțurile lumii. Ce părere aveți, d-le Atilla Can, credeți că va fi posibil?

În primul rând, vă mulțumesc. Sunt fericit să fiu primul invitat în numele artei. Lumea artei, mai bine spus întreg pământul se află acum sub dominația nemiloasă a acestui virus. Oamenii, indiferent de  religie, limbă sau rasă sunt cu toții disperați. Cu alte cuvinte, virusul continuă să domine umanitatea, tratând pe toți în egală măsură, fără diferențiere. Pandemia ne-a permis să redescoperim și să vedem frumusețile care există de fapt în viața cotidiană. Pandemia ne-a arătat cât de prețioase pot fi lucrurile simple, un simplu mers pe jos pe stradă, o ceașcă de cafea băută în tihnă într-o cafenea, mersul la cumpărături, mersul la școală, la muncă, la teatru, vizitarea de muzee și multe alte exemple oricât de simple ar fi părut în viața zilnică de rutină. Virusul a impus bariere în comunicarea directă, astfel oamenii nu mai pot să vorbească față în față, să stea unul lângă altul, să se atingă reciproc… oamenii devin singuratici. Cu toate acestea, omul este și rămâne o ființă socială. Adică omul are nevoie să fie între oameni. Iar existența artei depinde de existența omului. Arta devine lipsită de valoare dacă nu poate fi prezentată omului, dacă nu ajunge la om. În ciuda numeroaselor aspecte negative ale pandemiei, poate unul dintre singurele aspecte pozitive a fost faptul că artiștii au rămas singuri doar cu propriul ego artistic și s-au focalizat pe realizarea de noi lucrări.  În timp ce își face lucrările, artistul se gândește mereu la momentul în care se va întâlni din nou în zilele frumoase ce vor urma cu iubitorii de artă, cu oamenii. Și eu, în propriul meu atelier am rămas singur cu ființa mea și am încercat să realizez noi lucrări. În perioada pandemică s-a înțeles cât de mare nevoie este de artă pentru a vindeca inimile, sufletele și trupurile.  Am încercat această putere tămăduitoare, în singurătatea mea.  Folosind tehnologia digitală am făcut activități artistice virtuale cu cei ce erau izolați în casele lor pentru a adăuga un strop de frumusețe vieții. Am încercat să prezint lucrările mele iubitorilor de artă în media virtuală, să le facilitez accesul la minunățiile artei și să adaug plăcere sufletelor lor. Am încercat să folosesc efectele tămăduitoare și relaxante ale picturii Ebru. Ce bine ar fi fost dacă aș fi putut tămădui toată umanitatea, chiar acum, cu pictura Ebru…. Dacă aș putea  adăuga un strop de frumusețe prin artă singurătății și disperării oamenilor… Dar sunt convins că umanitatea va învinge în curând acest virus. Oamenii când vor privi în urmă, își vor aminti momentele dificile prin care au trecut, efectele negative ale singurătății și sunt convins că vor face eforturi pentru o viață mult mai bună. Sper că oamenii nu vor asista doar din spatele ferestrelor la schimbările anotimpurilor ci vor participa activ la tot ce se întâmplă în viață, în natură, în afara locuințelor când pandemia nu va mai fi. Cine știe, poate voi veni din nou la Cluj și, de la pupitrul meu de la stand voi putea picta iarăși lalele pe suprafața apei. Acele picturi pe care le-am făcut vor rămâne vii poate pentru secole,  fără să pălească în frumusețe și grație, păstrându-se atârnând pe peretele casei unei familii clujene cu suflet nobil. Nu uitați, florile realizate prin pictura Ebru nu se ofilesc, ci rămân mereu vii și colorate ca în prima zi, chiar și după secole.

Atilla CAN:
www.ebrudergisi.com